RiCo (Zile şi Nopţi): Te cheamă Severin. Ai ajuns la Turnu Severin? Istoria numelui?

Lilian Severin (LS, Snails): Cineva din rude pe nume Septimius Sever se stabilise undeva prin Oltenia. Acest Septimius Sever participase la un concurs anunţat de autorităţile castrului din preajmă, pentru cel mai ingenios nume a localităţii, si pentru că era unicul participant, au ales varianta propusă de el. N-am ajuns din păcate prin acele părţi. Mai avem timp! Mai târziu ne-am mutat în Orhei, Moldova.

RiCo: Cum v-aţi adunat în formaţie?

LS: Aveam aceleaşi preferinţe muzicale (60’s); asta ne-a făcut să încercăm să facem o trupă.

RiCo: Numele?

LS: E o istorie banală, invăţam DEX-ul în perioda în care tocmai căutam numele formaţiei, absolut din întâmplare am dat de substantivul Snails – care inseamnă formaţie alcătuită din 4 membri, care cântă la chitări şi tobe. Am zis că se potriveşte cât se poate de bine.

RiCo: De ce Britrock?

LS: Nu am ales noi. A fost opţiunea Britrock-ului de a ne alege pe noi. Avem aceleaşi rădăcini cu: The Who, The Kinks, The Animals, The Beatles, The Rolling Stones, Small Faces…

RiCo: TOŢI ascultaţi Beatles?

LS: Da, dar cel mai mult ne plac the bottles – când sunt pline!

RiCo: Aţi pornit la drum ca şi trupă de preluări.

LS: Aveam in playlist de aproape 100 de piese, majoritatea lor fiind chestii rare şi neauzite de publicul larg, cum ar fi Eight Miles High de Byrds sau Some Other Guy care o cântau şi Beatles.

RiCo: „Nu-mi pasă!” a ajuns pe locul 1 la Radio Guerrilla. Reacţia voastră?

LS: Când am aflat ne-am „bucurat frumos“, am conectat chitările şi am continuat repetiţia.

RiCo: Cum merge turneul de lansare album?

LS: Totul depinde de numărul de posibilităţi pe care trebuie sa le epuizezi. În Moldova un album trăieşte de obicei jumătate de an, pentru că publicul nu este numeros. Respectiv cam tot de atâta timp este nevoie pentru a-l exploata la maxim. Între timp lucrăm la piese pentru următorul album şi asta nu pentru că vrem să îl avem pregătit pentru următoarea jumătate de an, ci pentru că ideile vin şi trebuie înregistrate.

RiCo: Cum stă treaba pentru voi în studio?

LS: De obicei avem materialul pregătit din timp, dar dacă apare piesa în studio şi ni se pare ok, sigur că o înregistrăm. De fapt, consider că piesele care apar spontan (versuri şi melodie în acelaşi timp) trebuie să fie înregistrate imediat.

RiCo: Cum aţi ajuns la Londra? Vă trebuie viză.

LS: La Londra a mers Gabi pentru că este de ceva timp cetăţean român. A avut misiunea de a participa la mixarea şi masterizarea pieselor înregistrate la Chişinău. În ce priveşte Spaţiul Schengen este mai uşor să obţii la un moment dat viza pentru Germania decât pentru România şi asta este o mare sursă de frustrare.

RiCo: Cât a stat la Londra?

LS: Până au venit in Snails Gabi şi cu Mircea, au avut o istorie lungă de ilegalitate în UK. Trafic, crimă organizată, etc iar în timpul liber erau “chipurile” muzicieni in cognito la Cavern Club în Liverpool şi alte localităţi dubioase: cuiburi de desfrâu în Albion. În total au petrecut acolo… cred că trei sau patru ani. După, mustraţi de conştiinţa pătată, au hotărât să se reîntoarcă pentru o cauză nobilă de popularizare a experienţei acumulate în Occident. S-au lăsat de prostiile ilegale dar fac prostii legale acum la Snails.

RiCo: Au fost prin cluburi/la concerte?

LS: Sigur. Gabi si Mircea au avut nenumărate concerte fiind membri Flying Postmen. Normal că au şi văzut live băieţi pe care până atunci îi salutau pe coperţile vinilurilor de acasă. Eu am avut ocazia să pierd câteva săptămâni la Londra în calitate de turist, explorând activ cluburi şi pub-uri

RiCo: Ce impresie v-aţi făcut despre sistemul lor social, mediul de lucru?

LS: Muzicienii au parte de concurenţă sănătoasă, care cred, este motorul fenomenului industriei muzicale britanice. Iar publicul are din ce alege. Poţi vedea acolo formaţii foarte bune şi cred că sunt multe dar care nu sunt cunoscute decât în cartiere, şi multe din ele se destramă după scurt timp, apar altele noi etc. Este impresionantă circulaţia artiştilor dintr-un colectiv în altul, fapt care aduce diversitate şi produse de succes.

RiCo: A meritat efortul? Bănuiesc că v-a costat o mână şi un picior.

LS: Ne-a costat ficatul si rinichii lui Gabi. Efortul a meritat şi Gabi a meritat-o. Am vrut sa încredinţăm asta cuiva care stă la Londra (în cazul nostru Tom Aitkenhead) şi înţelege mai bine decât orice specialist de la Chişinău ce se întâmplă în domeniu. Nu ne-a costat atât de mult pentru că am ştiut din start ce doream să obţinem. Astfel, am pierdut mai puţin timp.

RiCo: cum aţi compara Londra cu Bucureştiul?

LS: Londra e mai mare! Bucureştiul e mai mare decât Chişinăul.

RiCo: Urmeaza un traseu: Oradea, Timişoara, Cluj…

LS: Am mai fost la Oradea şi Timişoara, exact cu un an în urmă.

RiCo: la Cluj aţi mai fost?

LS: Nu, dar abia aşteptăm pentru că am auzit multe şi toate bune.

RiCo: Cum simţiţi dezvoltarea economică la noi?

LS: Venim din ce în ce mai des în ultima vreme. Din perspectiva unui basarabean creşterea economică a României este vizibilă. Aveţi şi Coca Cola….

RiCo: Cum ai descrie Chişinăul unui turist?

LS: De obicei spun: Municipiul Chişinău este centrul administrativ, teritorial, economic, ştiinţific şi cultural al Republicii Moldova, situat la 47°2′N 28°50′V. Este aşezat la o margine a pantei de sud-est a Podişului Central al Moldovei, în zona de silvostepă. În peisajul urban caracterizat de elemente arhitecturale socialiste mişună o mulţime de oameni simpatici cu care poţi petrece de minune timpul dacă nu esti „mudac” (în română ar însemna „foarte timid”). Avem un Muzeu Etnografic bun, un Rock and Roll Cafe care e deschis non stop, avem Iogene Ionesco, ziarul Stare de Urgenţă si o belvedere la Ciocana, unde în serile cu stele se strâng automobile cu băieţi şi fete care-şi testează amortizoarele.

RiCo: Aveţi alegeri in curând. Veţi scăpa de Voronin?

LS: Trebuie să scăpăm de fantomele şi mentalitatea sovietică în primul rând, iar Voronin va dispare odată cu ele. Sper cel puţin să văd o schimbare de mentalitate în urma alegerilor la care va fi nevoie să ne grăbim, pentru că avem concert la Timişoara cu o zi înainte.

RiCo: Ati scăpat de armată?

LS: Se face un an obligatoriu, dar nu au scăpat toţi. Kolt a făcut armata ceva timp în urmă. A pierdut cam 2 ani, şi a fost lipsit de soldă pentru că n-a vrut să joace rolul lui Ion Soltiş in piesa „Chicat cu cheptu-n ambrazură” montată în tetrul regimentului. A făcut o anti-carieră fulminantă fiind transferat din unitate-n unitate, lăsând în urmă, cu inimile frânte, o fiica de colonel, o soră medicală şi o contabilă din magazinul de peste drum şi un căpitan mustăcios.

Sursa: Clickzoombytes Blog

Publicat în Diverse, 3 Iunie 2009 |