Indie Dă-i @ BoozTime 28.02.2010 (www.groove.md)

Ultima zi de iarnă a fost una cu adevărat memorabilă pentru publicul din Chişinău, şi asta datorită festivalului de indie rock organizat în premieră pentru Republica Moldova!
Piesa care a deschis festivalul a fost Franz Ferdinand - Take me out. Monro a reuşit cu brio să încălzească publicul şi să-l pregătească pentru ceea ce a urmat: trupa The MOood.
Trupa românească The MOood a spart tiparele muzicii indie-rock din Chişinău. Întrebaţi cum li s-a părut concertul, băieţii au răspuns:
Mircea: Suntem bururoşi să revedem Chişinăul, să revedem publicul de-aici. Toţi au fost minunaţi, nu ne-am aşteptat la atîta căldură din partea lor, pentru că în România toţi s-au obişnuit deja şi nu mai interesează pe nimeni ce cînţi şi de unde vii.
Marius: A fost foarte mişto, cred că ai observat extazul în care mă aflam. Publicul a fost excelent, a fost foarte activ şi receptiv. Oraşul însă este cenuşiu şi pustiu, sperăm că se va schimba în ceva timp.
Les Elephantes Bizzares au venit în locul celor de la The MOood cu un indie mai tradiţional, cu mici interferenţe de electronică. Primul lucru ce bate la ochi a fost clapistul lor care era încălţat în
papucei de cameră. Publicul a fost un pic derutat la început în ceea ce priveşte feedbackul pentru piesele lor, dar pînă la urmă s-au înţeles ei. Bizarii au declarat că le-a plăcut foarte mult şi că ard de nerăbdare să mai calce pragul Chişinăului măcar încă o dată.
The Amsterdams au lăsat publicul fără răsuflare, pe bune, pentru că vedeai tot mai mulţi fani care oboseau şi încercau să se odihnească, dar muzica foarte bună a trupei nu le permitea să stea locului. Sunt o trupă destul de „combinată”, pentru că vocalistul era şi chitarist cîteodată şi clapist; chitaristul era vocalist şi toboşar, iar toboşarul era şi toboşar şi clapist. Complicat dar calitativ.
Ultimii au urcat în scenă veteranii indie-rockului autohton: Snails. Acest titlu a fost confirmat de faptul că aproape toţi au coborât de la etajul doi ca să se nebunească în dance-hall. Snails au
aprins ultimele picături de energie ale fanilor şi sala a explodat de la atîta energie pozitivă. Piesa Trenul a fost cel mai mare boom din întregul concert.
În încheiere voi cita un vizitator: Pe bune, e unul din cele mai frumoase concerte din care le văzusem eu. Un show excelent, lume multă şi veselă!
Alexandru Gurdila (www.groove.md)

Publicat în Concerte, 4 Martie 2010 | Necomentat »

Sunteţi interesat? Câştigaţi chiar acum un bilet sau CD Snails!

Expediaţi un SMS cu textul ROCK la numărul 3006. În scurt timp veţi începe să primiţi întrebări cu variante de răspunsuri. Pentru a răspunde, veţi expedia numărul variantei corecte la 3006. Ulterior, veţi primi următoarea întrebare şi numărul de puncte pe care l-aţi acumulat până acum. În cazul în care răspundeţi corect, numărul de puncte creşte, în caz contrar, acesta rămâne acelaşi. Adică, chiar dacă răspundeţi incorect la întrebare, numărul de puncte nu scade şi puteţi continua concursul, pentru a acumula mai mult şi a vă mări şansele de câştig.

Câştigă primii 20 participanţi cu cel mai mare număr de puncte acumulate, primii 10 vor primi CD şi bilet, următorii 10 – CD.

Concurs valabil doar pentru abonaţii Moldcell. Preţul pentru un SMS expediat la 3006 constituie 2,50 lei. Detalii si regulament găsiţi pe www.kaifon.md. Tot aici, pe 26 februarie, va fi publicata lista câştigătorilor concursului.

Publicat în Diverse, 16 Februarie 2010 | Necomentat »

Primul festival Indie Rock din Moldova

Primul festival de muzică în stil Indie Rock din Republica Moldova va avea loc, pe 28 februarie 2010, în ultima zi de iarnă. Evenimentul se va desfăşura în clubul de noapte Booz Time din Chişinău.

Festivalul va fi găzduit de formaţia Snails din Republica Moldova, iar printre invitaţi de onoare se numără trupe de top din România, precum The Amsterdams, The MOOoD sau Les Elephants Bizarres.

“Prin acest eveniment, continuăm seria inovaţiilor muzicale din Moldova. Am pregătit un concert deosebit, care sperăm să placă atât pasionaţilor de Indie Rock, cât şi ascultătorilor neiniţiaţi”, a declarat Lilian Severin, solistul formaţiei Snails. Organizatorii evenimentului dau asigurări că la concert va răsuna muzică sută la sută europeană.

În altă ordine de idei, gazda evenimentului, trupa Snails, anunţa că va lansa în cadrul concertului mai multe piese noi.

Toţi doritorii sunt aşteptaţi pe 28 februarie, începând cu ora 18.00, la clubul Booz Time (str. 31 August 1989, 117, telefon pentru rezervări +373 (22) 222 508). Preţul biletului de intrare va fi de 70 de lei şi va putea fi cumpărat la casa de bilete a clubului.

indie da-i

Publicat în Concerte, 10 Februarie 2010 | 2 Comentarii »

14 februarie Shopping MallDova - Snails live

În data de 14 februarie Shopping MallDova va fi gazda unui spectacol al iubirii: concursuri cu premii romantice, Karaoke love song, recital Sunstoke Project & Olia Tira şi formaţia Snails.

Publicat în Concerte, Diverse, 4 Februarie 2010 | Un comentariu »

Rockul moldovenesc este ca şi vinul autohton…

Originile Snails datează încă din 1997, pe atunci fiind vorba de un cover band. De atunci au acumulat o experienţă temeinică, concertînd acasă, în România, Anglia, Germania. În prima parte a anilor 2000 s-a reînnoit sound-ul spre britrock care i-a şi consacrat. În 2004 Snails a cîştigat un concurs organizat de A&A Records, al cărui premiu a fost un contract pentru înregistrarea a trei albume. Primul dintre acestea, “Undeva”, a fost lansat un an mai tîrziu. A urmat “Nu-mi pasă” (2007), iar acum se lucrează la al treilea album.

Cu ce se va solda anul 2009 pentru SNAILS?
Am concertat mai mult în România, în Moldova am avut parte de mai puţine concerte, dar asta e realitatea noastră. Multe concerte underground nu se prea petrec, respectiv nici noi n-am venit la ele.
Evenimentele muzicale la care am participat în Romania sînt B’ESTFEST 2009, Sirnaville Arts and Crafts, Golden Stufstock 2009, Hard rock café, Roland Garros şi mai sînt cîteva la număr.

Ceea ce aţi preconizat să realizaţi în 2009 a luat contururi vizibile?

Da, am participat la cel mai mare festival din Romînia, am ţintit de la începutul festivalului să cîntăm acolo. A fost pentru noi un scop atins.

În decursul anului curent aţi avut o activitate abundentă?

Niciodata nu te mulţumeşti cu ceea ce ai. Avem timp să compunem al 3-lea album, adică nu mă deranjează faptul că nu avem prea multe concerte.

Ce se prevede să înfăptuiţi în 2010?
Pe planul întîi este realizarea celui de-al 3-lea album. Mai apoi vom organiza un concert cu ocazia inaugurării acestuia. Cînd? Cum? şi Unde? sînt întrebări care depind de mai mulţi factori. Urmează să acumulăm materialul şi resursele indispensabile pentru al masteriza şi mixa.

Spre ce culmi tinde trupa SNAILS? Aţi rămas motivaţi de activitatea care aţi avut-o timp de acei ani în care existaţi ca trupă?
Sîntem idealişti şi tindem spre un album desăvîrşit cu toate astea cred că nici acest lucru nu-l vom atinge niciodată. Actual avem 2 albume, un al treilea e în prag de apariţie, aş zice că sîntem cvaşi satisfăcuţi pentru că am zis mai sus sîntem perfecţionişti.

Să presupunem că ne-am deplasat în viitorul îndepărtat, cum ai vrea să marcheze trecutul SNAILS?
(rîde) Toate lucrurile care le fac în prezent plus nişte scandaluri mari, plus bătăi şi bineînţeles tot felul de abuzuri. Vreau să-mi aduc aminte de excesurile pe care le-am comis.

Consideri că în Moldova aveţi parte de o concurenţă acerbă?
Numărul formaţiilor poate vorbi de la sine dacă există concurenţă sau nu. Rock-concurenţa în Moldova nu există, astfel nu abundăm în idei interesante. Respectiv rockul moldovenesc este ca şi vinul autohton- prea multă lume îl laudă, neînţelegînd ce vin face lumea în afara hotarelor noastre.
Mai este un lucru care frînează, ne aflăm într-un spaţiu închis, nu ne permite să ne deplasăm destul, să vedem lumea şi să fim văzuţi.

Dacă am parafraza expresia lui John Lennon, “Rockul francez e ca vinul englezesc” în “Rockul moldovenesc e ca vinul englezesc”, ai protesta?
Îmi este frică să spun “rock moldovenesc” în momentul în care am în minte noţiunea de rock britanic, pentru că rockul britanic este atît de vast şi divers şi atîta influenţă a produs de-a lungul timpului încît rockul modovenesc are un chip de copil, chiar dacă ne-am bucurat de legende pe scena muzicală în anii trecuţi.

Cît de optimist eşti în privinţa evoluţiei viitoare a rockului autohton?
În perspectivă văd rockul moldovenesc ca pe un fenomen de proporţii mici dar foarte simpatic. Cred că l-aş compara cu o mică cometă în întreg universul nostru. Rockul moldovenesc va fi reprezentativ prin cîteva formaţii care vor introduce un specific local în muzică, dar ele nu vor fi multe şi importante ca să influenţeze rockul mondial.

Cu ce se “alimenta” spiritual şi mental un rocker al anilor ’60-’70 în comparaţie cu rockerul contemporan?
Îmi este complicat să opinez pentru simplul motiv că nu am trăit atunci. Presupun că a fost o perioadă cu adevărat revoluţionară. Oamenii pentru prima dată au zburat în cosmos, au construit avioane super-sonice şi multe, multe altele. Acest progres tehnico-ştiinţific a influenţat esenţial chiar şi sfera creaţiei artistice. Apariţia instrumentelor electronice şi digitale a generat o avalanşă de inspiraţie şi prin urmare curente noi în muzică. Cred că anii ’90-2000 nu sînt la fel de bulversanţi, consider că ne aflam pe o pantă care este totuşi în creştere.

Dacă preferinţele muzicale ale oamenilor se vor modifica drastic, veţi schimba stilul abordat?
Eu şi colegii mei ne ghidăm după principiul – schimbăm ceva în prestaţiile noastre atunci cînd ne place noua şi modificăm doar în dependenţă de preferinţele noastre.

Gemma Sîrbu, AllMoldova

Publicat în Diverse, 29 Ianuarie 2010 | Necomentat »